Grav accident de circulație în Drumul Taberei. Un
Grav accident de circulație în Drumul Taberei. Un
28.09.2020 | Sursă: cancan.ro
159499

Grav accident de circulație în Drumul Taberei. Accidentul s-a petrecut chiar în această dimineață, fiind implicate trei mașini. Una dintre ele s-a răsturnat pe linia de tramvai în urma impactului.

Accidentul a perturbat circulația din zona respectivă, cu atât mai mult cu cât tramvaiul 41 nu circulă din cauza unor lucrări care se vor prelungi până în toamn. Sensul de mers spre Lujerului a fost blocat în urma acestui accident. Din fericire, nu au au existat victime.

„În această vară se suspendă între 29 iunie şi 1 septembrie linia de tramvai 41”


Linia de tramvai 41 este suspendată între 29 iunie și 1 septembrie, fiind realizate lucrări la Podul Ciurel, stația de metrou Drumul Taberei și Podul Grant.

„În această vară se suspendă între 29 iunie şi 1 septembrie linia de tramvai 41 pentru a se realiza nişte lucrări la Podul Ciurel, la staţia de metrou din Drumul Taberei şi la Podul Grant, ele fiind avizate de către Comisia Tehnică de Circulaţie din Primăria Capitalei. Cei trei constructori au înţeles cât de important este ca lucrările să se facă cât mai repede şi concomitent, pentru a putea fi cât mai puţin suspendată linia 41 de tramvai. Se vor face două linii navetă de autobuz, una va fi 641, cu 30 de autobuze, care va funcţiona pe întreg traseul liniei 41, de la Ghencea până la Bulevardul Expoziţiei, iar cealaltă va fi 642 cu 20 de autobuze, care va asigura un aport de capacitate pentru tronsonul cel mai solicitat al liniei 41, adică între Drumul Taberei şi Podul Grant. Va fi o linie mai scurtă, dar exact pe zonele cu cea mai mare aglomeraţie zilnică. Din evaluările noastre aceste 50 de autobuze vor fi suficiente, dar în caz de nevoie ele pot fi suplimentate fără probleme”, a anunțat șeful STB.