Parisul a declarat ″stare de urgenţă climatică″⁣
Parisul a declarat ″stare de urgenţă climatică″⁣
04.12.2020 | Sursă: stirileprotv.ro
39608

Autorităţile de la Paris au declarat marţi ″stare de urgenţă climatică″⁣, alăturându-se numeroaselor municipalităţi din lumea întreagă care au iniţiat un demers similar sau, mai recent, Parlamentelor Regatului Unit şi cel al Irlandei. Trebuie ″să îndeplinim obiectivele Acordului de la Paris″⁣, încheiat în decembrie 2015, a pledat Celia Blauel, adjuncta pe probleme de mediu a primarului Parisului, adăugând că Parisul, ″⁣asemenea alte numeroase oraşe, declară urgenţă climatică″⁣. Într-un angajament adoptat cu ocazia unei şedinţe a consiliului municipal, primăria Parisului a decis înfiinţarea unei ″Academii a climatului″⁣, care îşi propune ″⁣să ofere tinerilor şi voluntarilor din domeniul climei un spaţiu de desfăşurare participativ şi educativ″⁣ şi totodată să formeze şi să sensibilizeze acest public la subiecte de mediu pe tot parcursul perioadei de şcolarizare sau să permită elaborarea unor proiecte ecologiste″⁣.

În cadrul consiliului municipal, Parisul a adoptat înfiinţarea unui grup format din climatologi, urbanişti, sociologi, care ar putea fi consultat şi ar ocupa ″un loc constat în implementarea politicilor din domeniul climei″⁣, a adăugat Blauel. Cu doar câteva luni înaintea alegerilor municipale, primarul Parisului, socialista Anne Hidalgo, împreună cu echipa sa sporeşte numărul proiectelor ecologiste. După transformarea în artere pietonale a străzilor de pe malurile Senei, edilul Parisului a promovat plantarea plantelor şi a legumelor pe străzi sau în alte locuri din capitală, anunţând totodată crearea ″pădurilor urbane″⁣ în mijlocul oraşului pentru a lupta cu încălzirea globală şi cu efectele poluării.